Abordarea copilului in cazul refuzului acestuia de a mai merge la gradinita

Ai ales grădinița potrivită pentru copilul tău și te gândești cu emoții cum se va descurca, în ce măsură se va adapta noului loc, noilor persoane și programului.

Te-ai îngrijit din timp să îl încurajezi că își va face prieteni noi, că va învăța jocuri interesante și te aștepți ca în câteva zile să își facă loc râvnita acomodare și plăcere de a merge la grădiniță. În realitate însă, această acomodare întârzie să apără.

Cei mai mulți părinți nu știu dacă să ia în serios nemulțumirile copilasului, se întreabă dacă la grădiniță este bine tratat și dacă nu cumva este prea mic pentru a lua în serios grădinița.

Ce e de facut?

În primul rând, descoperă motivul refuzului copilului de a mai merge la grădiniță. Motivele pot fi multiple. Pot ține de copil (copilul nu știe să socializeze, nu este dezvoltat suficient pentru vârsta lui, este un copil introvertit sau nu a fost pregătit pentru grădiniță), de părinte (există o dependență severă a părintelui față de copil, părintele nu este pregătit să își lase copilul la grădiniță sau nu suportă să îl vadă plângând), sau de grădiniță (atitudinea educatoarelor, mâncarea, colegii).

Încearcă să te pui în locul copilului tău și să conștientizezi că primele săptămâni de grădiniță sunt foarte dificile. Acesta rămâne dintr-o data cu o doamnă educatoare necunoscută, înconjurat de copii care nu îi sunt prieteni și toate acestea într-un loc cu care nu este familiarizat.

Învață să ai răbdare dar în același timp să fii fermă și să nu cedezi rugăminților de a-l lua acasă. Nu petrece mult timp cu el în grădiniță pentru a nu face despărțirea mai dificilă și pleacă după ce l-ai îmbrățișat cu căldură și l-ai asigurat că te vei întoarce după el.

Dacă faci parte din categoria părinților ai căror copii au pornit cu entuziasm în primele săptămâni de grădiniță dar acesta s-a stins cu fiecare zi ce trecea , abordează situația cu tact și înțelepciune. Aici vorbim de faptul că cel mic se simte depășit de regulile noi și obiceiurile pe care trebuie să le respecte. Explică-i cu răbdare că toate aceste reguli vor face din el un copil organizat, deștept, de care tu ca părinte vei fi mandru. Nu uita să te arăti încântat și mulțumit de realizările lui. Remarcă-i reușitele pentru a-i dezvolta stima de sine și încrederea în propria persoană.

Dacă copilașul tău nu este cel mai sociabil copil, te poți lovi de o aparentă izolare a acestuia de restul copiilor din grupă. Nu îți face griji. Este o etapă în care nu știe să interacționeze, fiind poate mai sensibil, mai timid. Implică-te chiar tu! Socializează cu părinții copiilor din grupă și organizează întâlniri pentru ca aceștia să se cunoască mai bine și în afara programului de grădiniță.

Dacă înveți să îți asculți cu atenție copilul, ai șanse mari să afli ce se petrece în căpșorul lui. Poți să-i explici cum stau, de fapt, lucrurile, să încerci să găsești reala cauză pentru care acesta nu mai vrea să meargă la grădiniță. Pentru că oricât ar fi de mic, trebuie să se obișnuiască să trăiască în societate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *