Ca educatoare în grădiniță ne confruntăm în repetate rânduri cu agresivitatea copiilor din grupă și suntem datoare să luăm atitudine. Primul sentiment care ne încearcă este unul de FRICĂ.

Da, de frică: frica că ceilalți copii din grupă sunt în pericol, frica că ceilalți copii pot fi răniți sau starea lor emoțională va avea de suferit. Simțim tristețe și asta pentru că ne dăm seama că atitudinea copilașului agresiv dezvăluie un suflet speriat, abuzat sau neglijat emoțional.

Mulți părinți neagă cu vehemență că ar avea un copil agresiv sau răutăcios afirmând cu tărie că acasă copilul este foarte liniștit. Alții găsesc faptul că un copil de 2-3 ani loveşte, zgârie, împinge alţi copii, consecința unei „personalităţi puternice” sau des întâlnitul: „mai bine îi bate el pe ceilalți decât să stea ca prostul să fie bătut”. În mintea părintelui care își iubeste odorul încep să apară rapid explicații, scuze care ar putea să justifice comportamentul copilului.

Încercăm să găsim soluții pentru a ajuta copilul să devină pașnic, să înțeleagă cosecințele faptelor sale, să empatizeze cu ceilalți copii și să renunțe treptat la actele de agresivitate. Totul este în zadar însă, atâta timp cât părinții nu sunt deschiși în a înțelege că atitudineacopilașului are o cauză care provine, de cele mai multe ori din afara grădiniței. Întâlnim părinți obosiți, depășiți de situație, care nu știu să gestioneze situația.

Cauza manifestărilor agresive ale copiilor ar fi ușor de identificat daca am găsi în părinți aliați și ar conștientiza că intențiile noastre și semnalul de alarmă pe care îl tragem este în beneficiul lor și al copilului lor.

Un copil devine agresiv din varii motive. Fie îl supără ceva, fie are acasa un frățior mai mic cu care încă nu s-a obișnuit și asta îl face nervos, fie nu doarme suficient noaptea și e obosit, fie simte nevoia să aibă și el control absolut impunându-se în fața altor copii, fie este lăsat pe telefon sau tabletă și are acces la informații vizuale care incită la violență, fie este agresat verbal sau fizic acasă și lista poate continua.

Dragi părinți, înainte de a aștepta ca noi să fim buni psihologi pentru copiii dvs, vă recomandăm să stabiliți o comunicare eficientă între dvs și copil, fără pedepse sau alte forme coercitive dar cu o autoritate fermă și dibăcie pentru a afla motivul care-l supără, cu adevărat, pe copil.

Doar fiind o echipă vom putea corecta și explica mai bine celui mic, astfel încât vorbele noastre să aibă ecou, să îl liniștească și să îi descurajeze ieșirile violente.